Cum se îngrijește pielea pe timp de toamnă? Metode ușoare și eficiente de îngrijire după trecerea verii

Expunerea la soare în timpul verii ne lasă, adesea, cu suveniruri nedorite – bronz neuniform, decolorare și piele deshidratată. Cum redăm frumusețea pielii? Aflați cele mai bune metode de îngrijire a pielii pe timp de toamnă.

Lipsa de energie toamna nu este doar rodul imaginației. Mai puțin soare și mai puțină căldură determină o diminuare semnificativă a stării noastre de bine. Știați că, toamna, şi pielea poate suferi de ”depresie”? După nebunia zilelor de vară, de multe ori, pielea este deshidratată, iritată, decolorată, ternă și lipsită de strălucire. Arată ca și când ar avea nevoie de un impuls de energie. Cum îi redăm vitalitatea?

Îngrijirea pielii pe timpul toamnei

Lunile puțin mai reci sunt ideale pentru regenerarea pielii după căldura verii. În timpul serilor, avem mai multe oportunități de tratament SPA la domiciliu. Odată ce soarele încetează să mai strălucească atât de puternic, putem să facem tratamente de înfrumusețare care nu sunt recomandate în timpul verii.

Există două variante opțiuni de a avea grijă de piele toamna:

  • tratamente de înfrumusețare realizate acasă;
  • tratamente profesionale realizate în saloane de înfrumusețare.

Pasul 1 – exfolierea

După perioada concediilor, puteţi începe tratamentele de exfoliere. O exfoliere bună (făcută atât acasă, cât și într-un salon de înfrumusețare) va îndepărta celulele moarte ale pielii și va diminua vizibilitatea decolorării care apare ca urmare a expunerii excesive la soare. Exfolierea este foarte importantă toamna, deoarece ajută pielea să își recapete netezimea, catifelarea și culoarea uniformă. După perioara verii, avem un bronz neuniform și pielea uscată, de care putem scăpa foarte ușor prin exfoliere.

Pasul 2 – regenerarea

Pielea obosită de expunerea la soare ”strigă” după nutrienții lipsă. Aplicând măști potrivite sau tratamente regenerative, îi putem asigura pielii cantitatea necesară de vitamine, minerale, acizi grași etc. Acest lucru întărește structura internă, mărește elasticitatea și aspectul general al pielii. Regenerarea pielii toamna este un important pas în redobândirea frumuseții acesteia.

Pasul 3 – hidratarea

Ce îi lipsește cel mai mult pielii după vacanțele de vară? Evident, hidratarea. Căldura, soarele arzător, apa sărată – toate acestea contribuie la scăderea nivelului de hidratare. Ca urmare, pielea devine uscată, ternă, aspră și iritată. Toamna, o cremă facială bună poate fi de ajutor, de exemplu una cu acid hialuronic sau uree. O bună soluție este să efectuaţi tratamente adecvate care hidratează puternic pielea. Merită amintit faptul că este importantă menținerea unei hidratări corecte a pielii, ceea ce influențează starea și aspectul acesteia pe durata iernii.

Pasul 4 – protecția

Îngrijirea pielii pe durata toamnei înseamnă și activități menite pentru a o proteja. De data aceasta, totul se rezumă la protejarea pielii nu împotriva soarelui puternic, ci împotriva frigului, vântului, ploii acide, toxinelor, aerului uscat din încăperile încălzite. Un ruj bun va fi de ajutor pentru a proteja buzele împotriva uscării și crăpării. De asemenea, produsele cosmetice cu emolienți, cum ar fi uleiurile, datorită cărora pielea va fi frumoasă și sănătoasă chiar și toamna, ar trebui să fie produsele dumneavoastră preferate.

Cum se îngrijește pielea acasă, pe timpul toamnei?

Pentru a realiza ”curățenia de toamnă” în ceea ce privește pielea, nu trebuie să programaţi imediat şedinţe la salon pentru tratamente scumpe de înfrumusețare. Puteți să oferiți pielii hidratarea și hrănirea adecvate prin metode realizate acasă la dumneavoastră. Care dintre acestea sunt cele mai eficiente?

Metode de îngrijire a pielii pe timpul toamnei realizate acasă:

  • ser cu vitamina C sau complex de vitamine;
  • exfoliere facută acasă, de exemplu ulei cu adaos de semințe de zmeură sau ovăz;
  • uleiuri naturale pentru față care vor preveni pierderea de apă;
  • creme de față cu acid hialuronic sau/și pantenol;
  • băi de relaxare și regenerare;
  • o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume (sursă de vitamine).

Ce tratamente de îngrijire merită făcute în timpul toamnei?

De fiecare dată când nu avem timp să preparăm cosmetice acasă sau dorim să ne îngrijim pielea într-un mod mai intens, putem să apelăm la ajutorul unei cosmeticiene. În multe saloane de înfrumusețare, tratamente speciale sunt create pentru îngrijirea pe timpul toamnei, și merită cu siguranță să le încercați pentru a restabili vitalitatea pielii. Ce tratamente pentru piele sunt indicate după trecerea verii?

  • Exfolierea chimică – este soluția ideală atunci când scrub-ul făcut în casă este prea slab. Procedura de exfoliere utilizează acizi de fructe, precum glicolul sau migdalele, care exfoliază celulele moarte ale pielii într-un mod non-mecanic. După acest tratament, pielea este catifelată și perfect curățată.
  • Mezoterapia – poate fi realizată cu ace, micro-ace (cu ajutorul unui dispozitiv de tip roller) sau fără ace. Indiferent de tip, acesta este un tratament minunat de îngrjire pe timp de toamnă. Asigură o mulțime de nutrienți în piele și stimulează procesul de reînnoire celulară.
  • Sonoforeza – o modalitate bună de hrănire și hidratare profundă a pielii atunci când ne este teamă de ace. În timpul procedurii, un produs special de îngrijire este aplicat pe piele cu ajutorul ultrasunetelor. Datorită ultrasunetelor, chiar și substanțele care nu trec de obicei prin bariera epidermică sunt absorbite.
  • Microdermabraziunea – funcționează bine toamna, deoarece curăță eficient, întinerește pielea și îi conferă fermitate. Capetele speciale elimină epiderma aspră și stimulează procesul natural de regenerare. Celulele vechi ale pielii sunt înlocuite de o epidermă nouă, sănătoasă și frumoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *